Pe Creste de Poveste

Marea Aventura a acestei Toamne a continuat cu escalada Acelor Morarului – unul dintre cele mai aeriene si mai spectaculoase trasee de catarare din Romania!

Acele Morarului, sau Turnurile Vrajitoarei dupa cum mai sunt cunoscute din Povestile din Tabere cu Suflet, sunt cinci la numar: Acul Mare, Acul Rosu, Acul Prelungit, Acul Crucii si ultimul – Acul de Sus.
Primul obstacol este Creasta Ascutita, care ne dezvaluie un pic din senzatiile aeriene specifice acestui traseu, dupa care Acul Mare, sau Dintele Mare – o creasta ingusta care se urca la liber, insa a carei traversare implica asigurare. Scriitoarea Bucura Dumbrava – prima femeie care l-a escaladat in urma cu un secol, o compara cu “sira spinarii ascutita a unui colos antedeluvian, care se cabreaza”.
Dupa ce rapelam in Strunga Acului Mare, avem de ales daca sa urcam sau nu urmatorul ac. Este vorba de Acul Rosu, sau Degetul Rosu, nume dat de pata caramizie din varf, care “este mult mai subtire, doar un fel de capatana de zahar” dupa cum noteaza plastic, Bucura Dumbrava. Escalada presupune doua lungimi de coarda, pe partea sudica, iar in varf se afla un carnetel pentru impresii – traditie ce dainuie inca din anii ’30. Noi am ocolit acest ac din motive de oboseala si de aglomeratie, caci in paralel cu noi  mai erau doua echipe de cate trei alpinisti cu un ghid.
Din Strunga Degetelor traseul continua pe o brana de iarba pe sub urmatorul deget – Degetul Prelungit, sau Acul Ocolit – care este doar un contrafort mai mic al Acului Crucii. Urmeaza escalada celui mai frumos ac, numit dupa crucea montata in varf in anul 1929. Aici avem cea mai aeriana si mai placuta portiune de catarare. “In sfarsit ne cataram” spune Ted:)
De aici rapelam in Strunga Acului de Sus, de unde continuam cu escalada ultimului Ac. Urmeaza o ultima creasta aeriana si usor descendenta, pana intr-o sa inierbata unde ne dezechipam. Ultima portiune, desi expusa, ni s-a parut floare la ureche dupa toate pasajele expuse si neasigurate pe care am fost nevoiti sa le traversam.
Dupa ce ne-am tras sufletul si am admirat peisajul impresionant, am continuat pe creasta, ocolind pe partea nordica ultimul contrafort stancos. Aventura s-a incheiat cu coborarea la frontala pe Valea Cerbului. Am ajuns la Gura Diham dupa fix 15 ore de la plecare!
Felicitari lui Ted care iata, la 12 ani reuseste sa urce fara probleme unul dintre traseele clasice din Bucegi si mii de multumiri lui Robert, care ne-a incurajat sa continuam in ciuda orei tarzii si ne-a ajutat in cateva momente mai delicate!

Iata cateva poze de la aceasta frumoasa tura:

Foto: Tabere cu Suflet